Cum să vă înmatriculaţi maşina fără a plăti taxa de „poluare”

De departe, cel mai mare impediment pentru cei care-şi doresc o maşină rulată din străinătate este aşa-zisa taxă de „poluare”. Sau de „primă înmatriculare”. Sau taxa inventată de Tăriceanu şi „perfecţionată” de PDL, UDMR şi PSD.

Birul acesta contravine flagrant legislaţiei comunitare. Vestea bună, însă, e că plata acestuia poate fi evitată. În zilele următoare, veţi găsi aici trei modalităţi de a vă înmatricula – legal – maşina, fără a mai plăti taxa în discuţie.

UPDATE 30 martie 2010

Prima metodă de a vă putea înmatricula maşina adusă din Suedia (sau din oricare altă ţară membră a Uniunii Europene) presupune acţionarea în instanţă a statului român. E o procedură care poate dura câteva luni de zile. La ea au recurs până acum, potrivit unei statistici neoficiale, peste 4500 de cetăţeni români. Nu se cunoaşte, până la ora aceasta, niciun caz în care să fi pierdut cineva un astfel de proces.

Detalii complete despre procedura acţionării în instanţă a statului (inclusiv pe ce articole de lege se bazează solicitarea respectivă, modelul unei sentinţe prin care eu personal am câştigat un astfel de proces şi mi-am înmatriculat maşina adusă din Suedia, fără să plătesc nicio taxă), veţi putea găsi aici, cel târziu mâine seară.

Reclame

23 răspunsuri

  1. Unde este continuarea?

    • Bună ziua,
      Găsiţi mai sus o completare la textul pe care l-aţi comentat. Mâine seară, cel târziu, voi insera, detaliat, procedura prin care statul român poate fi obligat, prin hotărâre judecătorească, că vă înmatriculeze maşina, fără nicio taxă de poluare, de mediu, de primă înmatriculare sau cum s-o mai numi ea.

  2. sal, povesteste-mi si mie cap-coada toata procedura de a inmatricula o masina fara taxa de poluare, sau spune-mi pasii pe care iai urmat tu
    multumesc!

  3. Este adevarat ca exista in Suedia o taxa pe care o platesc cumparatorii de masini daca cumpara masinile primavara? (este asa numita taxa de primavara)

  4. in suedia exista mai multe taxe la masina. daka o cumperi primavara platesti taxa de primavara, care e jumatate din taxa de toamna si un sfert din cea de iarna. vara platesti doar 10% din cat ar fi taxa de primavara. deci primavara e cel mai scump.

  5. Taxele mari din Suedia se explica prin caracterul determinist al unei societati decadente ahtiate dupa tehnologie chinezeasca scumpa, importata din Europa si indulcita cu rahat…chinezesc.

  6. Logica epistemica transpusa in stabilirea principiilor indubitabile ale existenței și cunoașterii ne indeparteaza irefutabil de taxa de primavara pretinsa de chinezariile numite Volvo. O masina bombastica precum un limbaj de lemn chinezesc nu poate fi umflata in pret pe motiv de anotimp. Sony Lipici a mentionat rahatul chinezesc. Eu adaug si rahatul suedez ca ingredient necesar in definirea unui ansamblu inchegat mecanic si maro numit societatea suedeza de consum.

  7. Eu nu inteleg nimic de la Danezul asta. Doar ca suedezii au devenit maro cu trecerea anilor si au vandut Volvo care acum e la chinezi. De la chinezi il cumpara scump pe motiv de taxa de anotimp. Mai inteleg ca societatea suedeza e cu kuru in sus ca sa ma exprim metaforic si ii place sa stea asa expusa la chinezi si nu numai. Suedezele (masinile) isi deschid larg portierele, iar societatea se inmaroneste pe masura ce ii scade gradul de educatie.

  8. Educatia societatii suedeze scade din cauza arabilor din Suedia si nu a chinezilor care detin in prezent Volvo. Cercetatorii suedezi impreuna cu cei chinezi au produs un Volvo fara cutie de viteze si lucreaza la un proiect secret care se refera la motorul fara bujie. In lucru mai este un proiect si mai secret despre cum ar putea cineva sa-si faca nevoile in masina in timp ce conduce ( este o inventie care se refera la scaune).

  9. Fusul explicativ al domnului Fara SALAM este foarte pertinent in contextul proliferarii carliontate a mintilor suedeze, minti in care numarul combinatiilor nocive tinde spre infinit din moment ce li se sufla in kur musulmanilor, cu accpetul si concursul actualei guvernari de stanga din Suedia, in timp ce traditionalul Volvo a devenit o chinezarie (nici macar olandezarie, apropo de Born unde se fabricau unele modele candva si care imparteau aceeasi platforma tehnica cu Mitsubishi).

  10. Eu nu cred ca in Suedia sunt atatea taxe pe anotimp la cumpararea unei masini pentru ca in aceasta tara nu exista decat un anotimp principal adica iarna si unul secundar adica vara sau toamna dupa cum ninge sau nu. Chiar autoritatile de la Beijing au recunoscut existenta unui singur anotimp, maxim doua, de aceea si masinile Volvo au cauciucurile tot asa.

  11. Eu sunt din comuna Potlogi, judetul Dambovita. M-am stabilit in Suedia in urma unei excursii. Mi-a placut limba si am ramas aici. Pot sa confirm ca sunt 2 anotimpuri si anume vara si iarna. Cand se termina iarna, sunt cam cinci zile de primavara, dar oficial sunt considerate vara. Nu exista taxe de primavara pe masini si nici taxe pe orice alt anotimp real sau inchipuit. Insa asa cum merg lucrurile in Suedia pot sa va anunt in premiera mondiala as putea spune, ca in aceasta tara va fi razboi civil din cauza musulmanilor prezenti aici in numar tot mai mare.

  12. Si dai si lupta Necusorule cu reactiunea suedeza ca nu mai face Volvo-urile ca altadata. Si nici Saab nu mai exista decat in pozele vechi cu masini frumoase. Umbla lumea pe strazile din Suedia cu plase de kakat in mainile goale gata sa se ia la bataie din cauza lipsei de masini autohtone.

  13. Ma numesc Costel. Prietenii imi spun Degete agere. Locuiesc in Suedia de ceva vreme. In Suedia exista taxa pe anotimp in functie de scula pe care o ai. Cine are scula scumpa, de pilda Volvo, plateste taxa mare. Cine are scula mica (Polo) plateste jumatate. La care se adauga sau se scade din pret taxa pe anotimp.Cel mai bine este cand cumparati masina iarna. Nu platiti taxa ci va da un discount de pana la 10 % din valoarea masinii.

  14. Va recomand sa cititi cartea Calatorii subiective de Radu Budeanu, aparuta in 1984 la editura Sport-Turism. Intr-un capitol despre Suedia autorul semnaleaza faptul ca tot mai multe femei suedeze se imperecheaza cu unii de pe alte meleaguri deaoarece din cauza frigului barbatii suedezi nu mai pot sa se reproduca dupa 35 de ani. Probabil ca respectiva carte a fost tradusa si in niste tari musulmane din moment ce este invazie de musulmani in Suedia. Sau poate ca atunci cand autorul a scris cartea, chiar la ei s-a referit, problema existand inca de pe atunci. Din acest motiv nici Volvo nu mai este ce a fost odata. Politica suedeza este un mare esec, Suedia este o tara semi-esuata.

  15. Daca e invazie de musulmani in Suedia, exista o solutie pentru suedezi si anume sa se mute in Singapore, de exemplu. Eu sunt din Insulele Feroe si am emigrat in Singapore, desi la noi inca nu e invazie.

  16. Am auzit un zvon ca se muta o parte din productia lui Volvo in Singapore. Poate de aceea pleaca si suedezii acolo, ca sa urmareasca indeaproape productia.

  17. Un musulman arab din Suedia face autostopul. In brate are o varza. Opreste un Volvo 960. O frumoasa soferita suedeza blonda il invita sa urce. Dupa 1 km trage masina pe dreapta. Isi desface larg picioarele si ofteaza. Arabul nu schiteaza nici un gest, doar tine strans varza sa nu o scape. Frumoasa suedeza il intreaba:
    – De ce crezi ca mi-am desfacut picioarele ?
    – Ca sa ocupi toata masina.
    Morala: arabii musulmani se pricep numai la violuri, in rest sunt varza.

  18. De cand au invadat musulmanii arabi Suedia, au inceput si apoi s-au inmultit violurile in societatea suedeza. Autorii sunt musulmanii arabi, dar nci turcii nu sunt mai prejos.

  19. Ciment suedez si carne de ren la protapul vremurilor trecute nu se mai produc din lipsa de perspectiva intrinseca imprimata de guvernul stangist din tara otelului pierdut si a Volvoului cedat la chinezi si confundat cu actualitatea violului suedez – singura tema de interes, ca masini tot nu se mai fabrica ca sa avem de ce vorbi.

  20. Norocul meu ca nu m-am nascut suedeza! Decat sa locuiesc in Suedia mai bine plec in Groenlanda si imi deschid o fabrica de ciment. Cu banii castigati imi fac schimbare de sex si imi cumpar un Volvo cu tot cu taxa pe 4 anotimpuri. Rdem si glumim, dar musulmanii arabi din Suedia sunt un pericol major pentru societatea suedeza. Insa suedezii sa fac ca nu vad.

  21. 10 ani am locuit in Jönköping la bloc, chiar in centru. Pe vremea aceea aveam o Zastava 101 – o masina fabricata in Kragujevac in Serbia (pe atunci Iugoslavia) cu care am strabatut tot Podisul Småland. Un vecin de la bloc avea un Volvo PV 445 Duett (varianta DH). Lui ii placea Zastava, mie imi placea Volvo. Asa ca am facut schimb de masini. Numai ca iubita mea era obisnuita cu Zastava si mereu uita in ce masina sa urce cand iesea din casa. De cateva ori am gasit-o in Zastava, ca cica asa se obisnuise. Nu ar fi fost o problema daca nevasta vecinului, obisnuita cu Volvo, ar fi urcat si ea in fosta ei masina. Dar ea urca in noua lor masina, adica in Zastava. I-am spus iubitei mele sa caste bine ochii in ce masina urca, sa nu nimereasca tot in Zastava. De aceea, ea se uita atenta in jur inainte de a urca. Problema e ca urca in …Zastava. Nevasta vecinului ajunsese chiar sa-i deschida portiera si toti trei, adica vecinul si sotia lui plus prietena mea, plecau impreuna la plimbare la bordul fostei mele masini. Din acest motiv m-am mutat din Jönköping si mi-am gasit o noua iubita.

  22. M-am nascut intr-un Volvo in drum spre orfelinat. Nu intru in detalii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: