Cum şi cu ce costuri vă aduceţi maşina acasă

O să mă refer aici strict la actele şi costurile referitoare la maşina în sine. Pentru costurile drumului şi şederii în Suedia, va fi disponibilă, în scurt timp, o postare (sau mai multe) separată (separate).

Odată ce v-aţi ales maşina şi aţi plătit-o, aveţi două modalităţi de a o aduce acasă, pe roţi. Prima ar fi ca vânzătorul să fie de acord să vă permită să veniţi până în România cu numerele suedeze. Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi rubricile referitoare la noul proprietar (ny ägare), de pe pagina corespunzătoare a talonului maşinii (registreringsbeviset).  Completaţi datele dv la secţiunea cumpărător, semnaţi şi dv, şi vânzătorul, după care puteţi pleca la drum. Asiguraţi-vă, însă, înainte de plecare, că maşina are asigurare valabilă (försäkring) şi, de asemenea, ITP-ul (besiktning) e valabil. Dacă da, practic actele nu vă costă nimic şi le faceţi în aproximativ 30 de secunde. Trebuie, însă, să conveniţi, de comun acord cu vânzătorul, ca odată ajuns în ţară, să-i expediaţi numerele de înmatriculare şi o copie după talon, ca să-şi poată omul radia maşina.

A doua variantă este să cereţi numere suedeze provizorii, pentru export. Puteţi face asta completând un formular care poate fi descărcat de pe saitul Administraţiei Suedeze a Drumurilor (Vägverket, http://www.vv.se). În termen de cel mult şapte zile, Vägverket vă va trimite, la adresa indicată de dv, actele pe numele dv şi numerele provizorii, valabile 30 de zile. Totul, gratuit. Trebuie doar să încheiaţi o asigurare pe perioada respectivă. Asigurarea costă între 30 şi 150 de euro, în funcţie de firma de asigurări şi de maşină (marcă, vechime etc). La unele companii de asigurare din Suedia (spre exemplu, Folksam), tarifele sunt mai mici pentru Volvo şi Saab decât pentru alte mărci, pentru că Folksam consideră că Saab şi Volvo sunt mai sigure. Şi nu cred că greşesc. Ca să puteţi primi aceste numere provizorii, trebuie, însă, să indicaţi o adresă de corespondenţă din Suedia. De exemplu, pe cea a vânzătorului maşinii. Vägverket nu trimite actele şi numerele provizorii în străinătate, ci doar în Suedia.

În scurt timp, pe sait vor fi disponibile pentru vizualizare şi descărcare toate tipurile de formulare de care aveţi nevoie, precum şi o mostră după documentul pe care Svenska Bilprovning AB (Registrul Auto Suedez) îl eliberează după fiecare verificare tehnică anuală a maşinii.

28 Răspunsuri

  1. salutari tuturor

  2. salut,

    am gasit o masina in Rom dar care ca acte din Suedia doar DEL 1 si DEL 2. ca si proprietar apare pe ele un roman. cum pot afla mai multe date despre aceasta masina. Daca e luata pe credit apare banca sau proprietarul pe acte? Ma puteti ajuta in luarea unei decizii?

    • Buna ziua,
      Iata raspunsurile, pe scurt:
      1. DEL 1 e echivalentul talonului de la noi, iar DEL 2 e ceea ce noi numim carte de identitate. Deci, alea sunt toate actele masinii.
      2. Daca masina e luata pe credit, apare proprietarul masinii in acte, ca detinator legal. Daca e luata in leasing, apare firma de leasing ca proprietar. Exact ca la noi.
      Daca in actele suedeze figureaza ca detinator cel care vrea sa va vand masina, o puteti cumpara fara probleme.

      • salut, am si eu nevoie urgent de un contract de vanzare/cumparare in lb suedeza ma poti ajuta.adresa mea de e-mail este razvanhanu@yahoo.com. multumesc mult.

  3. Buna ziua !
    Va multumesc pentru informatiile postate. Sunt de real folos. Imi puteti spune va rog daca vanzatorul nu este de acord sa-mi dea numerele masini, nu exista o alta posibilitate de obtine nr provizorii decat prin acel site. Nu se merge la un birou de unde se pot ridica. Nu ati mentionat nimic de contract. Nu se intocmeste si contract ? Din cate stiu nu se poate inmatricula aici in Romania daca nu ai contract.
    Va multumesc anticipat pentru raspuns .
    Cu stima,

    • Buna ziua,

      Cu scuzele de rigoare, iata pe scurt raspunsurile:
      1. Numere provizorii se pot ridica si in persoana, de la sediul companiei Transportstyrelsen, din orasul Orebro. Sau prin posta, cum am scris.
      2. Se poate intocmi si un contract de vanzare/cumparare. Daca doriti un model, scrieti-mi si va voi expedia unul, cel mai des uzitat.
      3. In Romania nu se poate inmatricula masina, daca nu aveti un contract de cumparare pe numele dv.

      • sal asi vrea si eu un exemplar contract de vanzare cumparare va multumesc

      • salut, am cumparat um mercedes a classe,din suedia ,avea un singur document o carte formata din 2 pagini ,pe prima pag. era trecut proprietarul si pe a 2 a m-am trecut eu ca si cumparator (asa mi s-a spus)si le-am trimis in suedia la transportstyrelsen prin posta EMS pe data de 27.01.2011 si nici pana astazi nu mi-au venit .ce sa fac?

      • Buna Doriti sa-mi trimite-ti un model de vanzare/cumparare masina suedia

  4. am cumparat o masina din romania are acte suedia dar are doar del1 masina are numere suedia ,o pot inmatricula doar cu del 1? daca sti ti ajutati ma si pe mine va multumesc

  5. aceasi problema cu del 1 am si eu, am cumparat o masina doar cu del 1, este inmatriculata pe roman, o pot inmatricula in ro?
    stima!

    • Buna seara, am achizitionat de curand o suedeza, din pacate am numai DEL 1 ,este inmatriculata pe roman, o pot inmatricula pe BG? Sau cum pot face rost de DEL 2?Va rog , astept un raspuns. Va multumesc.

  6. Buna seara,

    Cazul meu este mai complicat sa zic asa… Eu circul cu un Saab care este inmatriculat in Suedia. Masina este pe numele tatalui meu, care acum locuieste in Germania. Asigurarea imi expira la sfarsitul lunii, mai exact in 5 zile, iar verificarea prin aprilie. Anul trecut am facut drumul din RO in SE dar anul asta am decis ca ar fi mai bine sa o inmatriculez aici. As vrea sa stiu cum si ce trebuie sa fac pentru a imi putea inmatricula masina aici fara a ma deplasa?

    Va multumesc anticipat

  7. te rog frumos trimite-mi si mie un contract vinzare cumparare la adresa cainele_de_cocos@yahoo.com multumesc anticipat!

  8. ma ajuta cineva va rog cu un act de vanzare cumparare de suedia?
    multumesc

  9. mail: iliescuflorin@rocketmail.com

  10. buna seara, as avea nevoie de un contract de vanzare=cumparare auto model suedia. Va rog daca puteti sa ma ajutati, adresa de mail este florin.smac@gmail.com .
    Multumesc anticipat

  11. Buna seara,
    as avea si eu nevoie de un model tipizat de contract vanzare-cumparare suedez, (masina mea e inmatriculata pe SE, eu sunt in tara si vreau s-o vand si nu am formular).
    mailul meu este: djrosuciprian@yahoo.com
    Multumesc anticipat

  12. Buna Seara
    Ma puteti ajuta cu un formular de contract vanzare cumparare auto suedia email: djjjm3m3@gmail.com

  13. Pentru masinile cumparate din Suedia se platesc taxe vamale in Romania ?

  14. Buna Seara.va rog ma puteti ajuta cu un contract de vanzare-cumparare.multumesc anticipat.email: tomescu.junior@yahoo.com toate cele bune

  15. Am achizitionat un suzuki vitare ,proprietar roman am copie buletin,dar nu am contract de vanzare cumparare ,,,va rog ma ajutati si pe mine cu un contract devanzare cumparare adivip95@yahoo.com

  16. Bună ziua. Nu va supărați am o mașină înmatriculată în Suedia dar eu sunt în Italia.. Ași dori dacă se poate un nr de telefon de la vreo agenție de asigurări auto cu sucursala în Italia

  17. Am si eu o masina pe suedia am cumparat-o recent si nu stiu daca este radiata din suedia. Eu detin 3acte-transport styrelsen ,besiktningen si asigurare desigur detin si numerele care corespund cu talonul cum le pot verifica???

  18. Eu detin un Volvo care ca istoric provine de la un danez care a facut accident cu o finlandeza in Ungaria si a tractat-o pana in Slovenia unde a vandut-o unui rezident slovac care mi-a vandut-o mie cand treceam pe acolo spre Italia. Este o masina foarte buna.

  19. Ma puteti ajuta cu un formular de contract vanzare cumparare auto suedia email:cristivaluta@yahoo.com

  20. Cum aflu daca masina care m-a tamponat , cu nr de Suedia ( MPG 855) are RCA valabila. Politia spune ca are…

    • Incearca cu un email la: http://www.transportstyrelsen.se.
      Daca site-ul nu are interfata in engleza, poti traduce cu google. Ar trebui sa primesti de la ei detalii despre cine este asiguratorul masinii, apoi sa-i contactezi. O zi frumoasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: