Cum să vă înmatriculaţi maşina fără a plăti taxa de “poluare”

De departe, cel mai mare impediment pentru cei care-şi doresc o maşină rulată din străinătate este aşa-zisa taxă de “poluare”. Sau de “primă înmatriculare”. Sau taxa inventată de Tăriceanu şi “perfecţionată” de PDL, UDMR şi PSD.

Birul acesta contravine flagrant legislaţiei comunitare. Vestea bună, însă, e că plata acestuia poate fi evitată. În zilele următoare, veţi găsi aici trei modalităţi de a vă înmatricula – legal – maşina, fără a mai plăti taxa în discuţie.

UPDATE 30 martie 2010

Prima metodă de a vă putea înmatricula maşina adusă din Suedia (sau din oricare altă ţară membră a Uniunii Europene) presupune acţionarea în instanţă a statului român. E o procedură care poate dura câteva luni de zile. La ea au recurs până acum, potrivit unei statistici neoficiale, peste 4500 de cetăţeni români. Nu se cunoaşte, până la ora aceasta, niciun caz în care să fi pierdut cineva un astfel de proces.

Detalii complete despre procedura acţionării în instanţă a statului (inclusiv pe ce articole de lege se bazează solicitarea respectivă, modelul unei sentinţe prin care eu personal am câştigat un astfel de proces şi mi-am înmatriculat maşina adusă din Suedia, fără să plătesc nicio taxă), veţi putea găsi aici, cel târziu mâine seară.

Preţuri Saab 9-3 pe piaţa suedeză

La solicitarea unuia dintre cititori, inserez mai jos câteva exemple de anunţuri de maşini Saab 9-3 diesel, fabricate în 2004 sau mai recent, care să se încadreze în preţul maxim de 18.000 euro. Maşinile sunt de vânzare azi, 15 februarie 2010, şi au fost selectate aleatoriu, de pe diverse portaluri suedeze de profil.

Subliniez că oferta de Saab-uri cu motorizare clasică, pe benzină, este mult mai bogată decât cea diesel. Pentru azi, însă, am selectat doar modele diesel, ţinând cont de dorinţa cititorului interesat.

1. Saab 9-3, 2,2 TID Vector, berlină, 152.000 km, gri metalizat, cutie manuală. Fabricaţie 2004. Are o listă impresionantă de dotări, inclusiv o mulţime de senzori (de parcare, de ploaie etc) şi de dotări de securitate, computer de bord etc. Nici la această maşină, şi nici la celelalte de mai jos n-o să traduc toate dotările pe care le are, pentru că sunt efectiv mult prea multe. Dacă e cineva interesat, poate apela la rubrica de comentarii şi voi traduce tot, în limita timpului de care dispun. În rest, maşina aceasta are carte de service la zi, ştampilată numai în service-uri autorizate Saab. Ultimul service efectuat la 144.000, în 21.10.2009.  O poză mai jos:

De menţionat că nu s-a fumat niciodată în maşină şi că a avut doi proprietari până acum.  Pe vânzător, persoană fizică, îl cheamă Lalle şi poate fi găsit la nr de tel mobil 0046-700608460. Maşina se află în oraşul Helsingborg, în sudul Suediei, la graniţa cu Danemarca. Costă numai 88.000 SEK (în jur de 8800 de euro, la cursul de azi).

2. Saab 9-3, 1,9 TDI, Vector, combi, metalizat, plin şi acesta de opţionale şi de dotări futuriste. Maşina e din anul 2006, cutie de viteze automată, are 63910 km la bord şi se vinde cu 12 garanţie, indiferent de numărul de kilometri parcurşi. Vânzătorul e o firmă, pe nume Svenska Bil i Norden AB din Göteborg, concesionar autorizat Saab. Telefon 0046-31-7583600. Maşina costă 146.900 SEK (vreo 14.600 euro).

O poză mai jos:

3. Saab 9-3 1,9 litri turbodiesel, an fabricaţie 2005, berlină, 180.000 km parcurşi, doi proprietari, carte de service ştampilată la zi numai în service-uri autorizare Saab. Cutie automată. Preţ 107.000 SEK (puţin peste 10.000 euro). O vinde o persoană fizică, pe nume Erik. Maşina se află în oraşul Mariestad. Telefon proprietar: 0046-735-091143. Arată cam aşa:

4. Saab 9-3 1,9 TDI Vector Sportsed, an fabricaţie 2006, cutie manuală, 150.000 km parcurşi. Nu are sens să mai scriu că şi asta e plină de toate opţionalele şi dotările imaginabile. Vînzătorul e o firmă din oraşul Örebro, pe nume Autocenter i Örebro AB, care e concesionar autorizat Saab. Telefoanele firmei: 0046-19-106410 sau 0046-19-103510. Maşina costă 107.000 SEK (10.000 şi ceva de euro) şi arată cam aşa:

Preţuri Saab 900 pe piaţa suedeză

În calcul au fost luate numai maşini fabricate din 1994 şi după. Asta, în principal, din cauza faptului că din 1994 modelul Saab 900 a fost reproiectat aproape în întregime.  Au fost disponibile două tipuri de motorizări, de 2000 cmc, respectiv 2300 cmc, cu sau fără diverse turbocompresoare.

Maşinile au fost selectate aleatoriu, din cele existente la vânzare la data apariţiei acestui post, pe diversele portaluri suedeze dedicate comerţului cu maşini second hand.

1. Saab 900, an fabricaţie 1998, benzină, motor turbo 2000 cmc, 185 CP, 210.000 km parcurşi, carte service la zi, o mulţime de dotări, roţi de iarnă şi de vară, computer de bord, alarmă originală Saab etc. Preţ: 29.000 SEK (vreo 2800 euro). Impecabilă din toate punctele de vedere.

O poză mai jos:

2. Saab 900, an fabricaţie 1998, motor 2300 cmc benzină, 224.000 km parcurşi, ITP recent efectuat (nicio problemă depistată), plină şi asta de dotări. Şase luni garanţie, fără limită de kilometri. Preţ 21.000 SEK (cam 2000 de euro). Aşa arată maşina:

3. Saab 900, an fabricaţie 1995, motor 2300 cmc benzină, aspirat,  rulaj 130.000 km, totul electric pe maşină, computer de bord, airbag-uri frontale şofer şi pasager, aer condiţionat automat etc. Şase luni garanţie fără limită de kilometri. Preţ 12.500 SEK (1200 de euro, aproximativ). Arată foarte bine:

4. Saab 900, an fabricaţie 1995, motor 2000 cmc benzină, aspirat, 240.000 km rulaţi, ITP la zi, nu consumă ulei, foarte îngrijită interior şi exterior. Costă numai 6500 SEK (cam 600 de euro). În preţul ăsta intră încă o maşină identică, pentru piese. Arată bine, chiar dacă în poză maşina e murdară:

Maşini Saab sub 10.000 de euro

Am selectat mai jos câteva exemple de Saab-uri, care costă mai puţin de 10.000 de euro. Maşinile erau scoase la vânzare la data apariţiei acestui post (1 februarie 2010). Anul de fabricaţie este cel puţin 1996.

1. Saab 9-5 combi, model 2003, rulaj 130.000 km, motor 2ooo cmc, benzină, turbo. Nu cred că există echipament opţional inventat până acum, pe care maşina asta să nu-l aibă. Stare impecabilă. Carte de service completată la zi. Unic proprietar. Preţ 89.000 SEK (8000 şi ceva de euro). Vânzătorul e un concesionar autorizat Saab. Se acceptă şi plata în tare, cu avans minim de 17.800 SEK (1750 de euro, aproximativ), restul în maximum 36 de rate lunare egale. Detalii pe pagina de internet www.bytbil.com. Aveţi mai jos şi o poză cu frumuseţea asta:

Vânzătorul este firma Andreasson Bilar AB, telefon 0046-570-15873.

2. Saab 9-3 Polar Edition, hatchback, an fabricaţie 2002, motor 2000 cmc benzină, turbocompresor, o mulţime de dotări, ca şi cea de dinainte, rulaj 106.000, impecabilă din toate punctele de vedere, unci proprietar, carte de service. Se vinde cu şase luni garanţie, indiferent de numărul de kilometri parcurşi. Costă 52.500 SEK (în jur de 5100-5200 de euro). De banii ăştia nu se poate lua nici cel mai amărât Logan. Se poate, însă, lua bijuteria din poza de mai jos.

Pentru cine vrea să vadă anunţul original, e de găsit aici: http://www.blocket.se/jonkoping/SAAB_9_3_2_0T_Polar_Edition_25617076.htm?ca=1_4&w=3

3. Saab 9-3 berlină, an fabricaţie 2000, motor pe benzină (nu se specifică cilindreea, însă poate fi doar de 2000 sau 2300 cmc), turbocompresor înlocuit acum trei ani, motor tunat în atelier autorizat Saab, care furnizeză (motorul, nu atelierul) nu mai puţin de 260 CP. O adevărată bestie, plină de echipamente opţionale de tot felul. Rulaj 260.000 km, funcţionează foarte bine.  Proprietarul – persoană fizică – afirmă că o vinde pentru că îi trebuie un jeep cu care să-şi poată tracta liniştit rulota mare pe care o are. Preţul maşinii e de numai 27.500 SEK (2600 euro, cu aproximaţie). Negociabil şi ăsta. Aşa arată maşina:

4. Saab 900 S hatchback, an fabricaţie 1997, motor benzină, 2000 cmc, ITP recent efectuat fără nicio defecţiune semnalată, arată şi funcţionează impecabil, 244.000 km parcurşi, fără absolut nicio problemă tehnică. Fără rugină, ţinută în garaj în permanenţă. Preţ: numai 9700 SEK (950 de euro). De aici se mai poate, însă, scădea valoarea impozitului anual pe maşină, pe care proprietarul l-a plătit recent şi pe care şi-l primeşte înapoi de la stat, dcă vinde maşina. Deci, încă vreo câteva sute de euro mai puţin la preţ. Aşa arată “rabla” asta de Saab:

Maşini Volvo cu rulaje impresionante: de la 500.000 km parcurşi, la peste două milioane!

Am selectat mai jos câteva exemple de maşini Volvo, de vânzare în Suedia, maşini care au un raport calitate-preţ demn de băgat în seamă. Mai presus de orice, însă, aceste maşini au ca numitor comun faptul că au rulaje impresionante, de cel puţin 500.000 de kilometri.

1. Volvo 850 turbo diesel, 1997, automat, ABS, ESP, airbag-uri faţă şi laterale, jante de aluminiu, cârlig de remorcare, aer condiţionat, geamuri şi oglinzi electrice etc. Sunt prea multe opţionale ca să le traduc pe toate. Rulat puţin peste 500.000 km. Verificare tehnică l zi, funcţionează foarte bine. Costă 17.000 SEK (vreo 1600 euro). Anunţul original, în suedeză, îl găsiţi aici:

http://www.blocket.se/kalmar/Volvo_l__850_25651416.htm?ca=1_4&w=3

O poză cu “rabla” asta găsiţi mai jos:

2. Volvo V70 TDI, 1998, diesel, turbo, break, geamuri fumurii, cârlig de remorcare, scaune din piele, al şoferului reglabil electric şi cu memorie, ABS, airbag-uri faţă şi cortină, ESP, TRACS şi o mulţime de alte şmecherii electronice de genul acesta. Inspecţie tehnică la zi, distribuţie recent schimbată, roţi de iarnă noi. Rulaj: 640.000 km. Preţ: 22.900 SEK (aproximativ 2200 euro). Anunţul e de găsit aici: http://www.blocket.se/kalmar/Volvo_V70_1998_Diesel_2_5_Turbodiesel_25549821.htm?ca=1_4&w=3

Admiraţi mai jos şi câteva poze cu frumuseţea asta de “rablă”, care a dat deja de vreo 20 de ori ocolul Pământului pe la Ecuator şi nu dă semne că s-ar opri.

Altă poză: 

Şi una din interior:

3. Volvo S 70, fabricat în 1999, motor 2500 cmc, benzină, cutie manuală. Are cam toate opţiunile de confort şi securitate posibile. Sunt prea multe să le enumăr aici. Maşina costă 53.000 SEK, adică puţin peste 5100 de euro.  Arată şi bine, după cum se va putea vedea din poze. Aici, exteriorul: 

iar aici, interiorul:

Ce e mai interesant cu această maşină abia acum vine: a rulat nu mai puţin de (ţineţi-vă bine!) 2.242.330 km!!! Două milioane, două sute patruzeci şi două de mii, trei sute treizeci km! Cine nu crede, poate suna la firma Visby Motorcentral AB (telefon 0046-498-205200), firma care vinde maşina, să se convingă.  Ale naibii rable suedeze…vă daţi seama cât a poluat maşina asta, rulând atâta amar de kilometri? Ce taxe ar mai fi pus pe ea Tăriceanu şi Boc pe dânsa…

Maşini Volvo de vânzare, cu garanţie, cu mai puţin de 3000 de euro

Mai jos găsiţi câteva exemple, selectate aleatoriu, de maşini Volvo rulate, cu garanţie, având preţul de vânzare situat în intervalul 1000-3000 de euro maximum. Toate maşinile din lista de mai jos sunt oferite spre vânzare de către firme specializate în comercializarea de automobile, firme grupate într-o asociaţie profesională (MRF – găsiţi un articol despre această asociaţie pe acest site) care garanteză, printre altele, starea tehnică perfectă a maşinilor şi rulajul conform cu cel afişat. Pentru fiecare dintre aceste maşini, vânzătorul oferă garanţie şi dreptul de a înapoia maşina, în interiorul unui termen de cel puţin o săptămână, în cazul în care nu sunteţi mulţumit de ea. Detalii despre ce oferă firmele MRF, ce garanţie vi se oferă şi despre dreptul de returnare a maşinii (cu returnarea către dv a banilor plătiţi pentru ea), găsiţi în postarea referitoare la maşini rulate cu garanţie. Puteţi vedea maşinile (şi astea de mai jos, dar şi multe altele), pe saitul www.mrf.se, la secţiunea “sok bilar” (caută maşini, pe româneşte).

Anunţurile despre maşinile de mai jos sunt de actualitate azi, 11 ianuarie 2010. Dacă doriţi detalii despre un anumit vehicul, folosiţi link-ul de comentarii. Vă voi răspunde, tot acolo, în cel mai scurt timp.

1.  V40 break, an 2000, motor 2000 cmc benzină, 280.000 km la bord, 2900 euro

2. S70 GLT, berlină, motor 2000 cmc benzină, an 1997, 311.340 km la bord, 2950 euro

3. V40 1,8 litri benzină,  an 1999, break, 195.000 km, 2900 euro

4. 850 AWD (tracţiune integrală), brek, an 1997, 238.000 km la bord, 2800 euro.

5. V70 break, motor 2000 cmc benzină, an 1999, 250.000 km, 2500 euro

6. 940 berlină, motor 2300 cmc benzină, an 1996, 325.000 km, 2300 euro

7. 945 break, an 1994, motor 2000 cmc benzină, 280.000 km, 1800 euro

8. 850 break, an 1995, motor 2500 cmc benzină, 290.000 km, 1500 euro

9. 850 GLE, berlină, an 1994, motor 2000 cmc benzină, 248.000 km, 1700 euro

10. V40 2.0T, motor 2000 cmc benzină, turbo, an 2000, 259.000 km, 2400 euro.

Toate maşinile de mai sus arată şi merg impecabil, nu au strop de rugină şi au inspecţie tehnică la zi. Primiţi la ele întreaga documentaţie a maşinii, de la prima înmatriculare până azi. La toate, preţul include operaţiunile de întreţinere curentă efectuate imediat după cumpărare (înlocuit ulei, filtre, curele etc). Perioada de garanţie pentru fiecare maşină variază între trei luni şi un an, indiferent de numărul de kilometri parcurşi.

Preţurile pot părea – chiar sunt, la cele mai multe maşini – ceva mai mari decât de pe piaţa liberă din Suedia. În schimbul banilor daţi în plus primiţi, însă, garanţie pe ceea ce cumpăraţi. Sunt excluse surprize de genul motorul consumă uleiul ca pe benzină, ruperea curelei de distribuţie a doua zi etc.

Maşinile SAAB second hand îşi menţin preţurile

Foarte mulţi iubitori ai mărcii SAAB s-au panicat la aflarea veştii ca străluciţii manageri americani (puneţi dv ghilimele de rigoare) au dus de râpă această marcă şi se pregătesc s-o închidă. Studiind, însă, piaţa auto second hand din Suedia (aşa cum reiese ea a fi, judecând după anunţurile de vânzări de SAAB-uri rulate), am putut trage concluzia că anunţul închiderii operaţiunilor SAAB n-a afectat deloc preţurile acestor maşini, în ţara de provenienţă, cel puţin. N-am putut constata că au scăzut preţurile cerute de vânzătorii suedezi pentru SAAB-urile lor. Cred, chiar, că dimpotrivă, anunţul închiderii mărcii SAAB vă determina – poate nu acum, dar aproape sigur în viitorul apropiat – o creştere semnificativă a preţurilor. Aşa că, după părerea mea de nespecialist în ale marketingului (dar de iubitor al maşinilor suedeze şi cunoscător al pieţei auto second hand de Volvo şi Saab), anul acesta, marcat şi de criza economică globală, e unul cum nu se poate mai potrivit pentru achiziţia unui SAAB la mâna a doua. Cu cât vor trece anii, cu atât aceste bijuterii auto scandinave vor fi din ce în ce mai scumpe. Aşa că, dacă vă doriţi un SAAB, acum e momentul propice să faceţi un efort şi să vi-l luaţi.

Ce maşini Saab se pot cumpăra cu mai puţin de 1000 de euro

Mai jos găsiţi o listă cu câteva maşini Saab, pe care proprietarii lor le-au scos la vânzare pe diferite saituri suedeze de profil, la preţuri sub 1000 de euro. Am selectat doar modele din 1990 încoace, deşi sunt o grămadă de Saab-uri mai vechi care-şi caută şi ele noi proprietari. Descrierile maşinilor sunt conforme, în linii mari, cu descrierile făcute de proprietarii lor. Nu am mai pus şi link-urile către anunţurile originale, de pe saiturile suedeze respective, însă, dacă e cineva interesat de un anunţ anume, apelaţi cu încredere la secţiunea de comentarii.

1. Saab 9000 i, an 1992, berlină, motor benzină 2000 cmc, ITP valabil până în martie 2010, roţi de iarnă şi de vară, geamuri fumurii, cârlig de remorcare, ABS, airbaguri şofer şi pasager, radio CD şi multe altele. Rulaj în jur de 300.000 km. Maşina funcţionează bine. Preţ 6000 SEK (puţin sub 600 de euro), negociabil.

2. Saab 9000 CS, berlină, an 1993, motor 2300 cmc benzină, cutie automată, ITP la zi, ABS, airbaguri, aer condiţionat automat, 266.000 km la bord, ITP la zi, stare foarte bună, fără rugină. Preţ 7000 SEK (cam 680 euro).

3. Saab 900 i, berlină, cinci uşi, an 1997, 252.000 km la bord, motor 2000 cmc benzină, cârlig de remorcare, stare bună. Preţ 8500 SEK (puţin peste 800 de euro).

4. Saab 9000 CSE, 1993, motor 2000 cmc benzină, cutie manuală, rulaj cam 230.000 km, stare foarte bună. ITP expirat, nefolosită de câteva luni de zile. Preţ 5000 SEK (puţin sub 500 de euro).

5. Saab 9000, an 1990, ITP recent făcut, rulată puţin peste 200.000 km. La revizie au fost depistate câteva defecţiuni, însă proprietarul le-a remediat pe toate şi poate demonstra asta cu documente de service aferente. Motor 2000 cmc benzină, cutie manuală, ulei şi filtru recent schimbate, jante de aluminiu cu anvelope de vară. Nu are anvelope de iarnă. Preţ 4000 SEK (aproape 400 de euro).

6. Saab 9000, berlină, an 1995, motor 2300 cmc benzină, cutie manuală, aer condiţionat, jante de aluminiu, dublu airbag, tempomat, computer de bord, geamuri şi oglinzi electrice, ITP valabil până în martie 2010, rulată circa 300.000 km. Arată şi funcţionează impecabil. Preţ 9500 SEK (900 euro, aproximativ).

Ce maşini Volvo se pot cumpăra cu mai puţin de 1000 de euro

În lista de mai jos găsiţi o scurtă selecţie cu câteva modele de Volvo, disponibile la vânzare azi, 2 decembrie 2009, pe diverse saituri de anunţuri auto din Suedia. Nu voi posta aici şi link-urile cu anunţurile originale, în limba suedeză (ar fi prea mult de tradus), însă, dacă e cineva interesat de vreuna din maşinile listate aici, lăsaţi un mesaj la rubrica de comentarii şi vă voi da mai multe detalii.

1. Volvo 745 GLT  break, fabricat 1990, break, motor 2000 cmc benzină, ITP şi asigurare la zi, cutie automată, stare bună de funcţionare, preţ 6690 SEK (undeva în jur de 650 de euro).

2.  Volvo 240 (“cutie de chibrituri”), fabricat 1988, roşie, motor 2000 cmc benzină, frâne complet noi, aproximativ 190.000 km, cârlig de remorcare, roţi de iarnă şi de vară, ITP şi asigurare la zi, preţ 9000 SEK (vreo 850 de euro).

3. Volvo 855 break, fabricat 1994, motor 2500 cmc benzină, scaune jumătate piele, geamuri electrice, aer condiţionat, tempomat, jante de aluminiu, cârlig de remorcare, roţi de iarnă şi de vară. Stare bună. Nefolosită de ceva vreme. ITP expirat. Arată şi merge bine. Are peste 500.000 km rulaţi. Preţ 6500 SEK (cam 630-640 euro).

4. Volvo 740 benzină, motor 2000 cmc, fabricat 1994, ITP la zi, jante de aluminiu, puţin peste 200.000 parcurşi, cutie automată, funcţionează bine. Preţ 5000 SEK (470 euro, cu aproximaţie).

5. Volvo 744 GL, berlină, fabricat 1990, alb, benzină, 2000 cmc, injecţie, circa 250.000 km parcurşi, ITP recent făcut fără nicio defecţiune semnalată, funcţionează impecabil, fără rugină.  Preţ 6000 SEK (puţin sub 600 euro).

6. Volvo 850 GLT, break, fabricat 1993, motor 2500 cmc benzină, 170 CP, ITP la zi, tapiţerie jumătate piele, jumătate textilă, aer condiţionat, alarmă, jante de aluminiu cu roţi de vară, roţi de iarnă pe jante de tablă, carte de service ţinută la zi. Proprietarul zice că o vinde din cauză că şi-a luat altă maşină, mai nouă, şi nu are loc de parcare şi pentru asta pe care o vinde. Maşina funcţionează impecabil, nu are deloc rugină şi are circa 270.000 km parcurşi. Costă 7500 SEK (puţin mai mult de 700 de euro).

7. Volvo 340 DL, berlină, 2 uşi, fabricat 1988, numai 53.000 km, demonstrabil cu documente. Proprietarul are toate documentele maşinii, inclusiv protocoalele de ITP, de când a fost maşina nouă. Un singur proprietar. Roţi de iarnă şi de vară. Motor pe benzină, cutie manuală 5 trepte. Nu spune nimic de motor, însă, 340-urile aveau doar motorizările de 1,4 litri sau 2 litri, astea din urmă fie cu injecţie, fie cu carburator. Maşina funcţionează impecabil. Preţ 8900 SEK, negociabil (vreo 850 de euro).

8. Volvo 945 GLE, break, fabricat 1991, motor 2300 cmc benzină, 16 supape, 154 CP, cutie automată, computer de bord, tempomat, aer condiţionat, ABS, ITP la zi, rulaj cam 250.000 km. Maşina funcţionează bine.  Preţ 9960 SEK (vreo 900 şi puţin de euro).

Maşini sub 5000 de euro – Saab

Mai jos găsiţi câteva exemple de Saab-uri de vânzare, la preţuri sub 5000 de euro. Au fost luate în calcul numai maşini fabricate după 1995.

1. Saab 9-3, an fabricaţie 1999, motor 2000 cmc benzină, turbo, cutie de viteze manuală, în jur de 200.000 km parcurşi, preţ 22.000 SEK (în jur de 2000 şi ceva de euro). Are o listă lungă de dotări. Prea lungă s-o mai traduc. Poză şi anunţul original, la adresa

http://www.blocket.se/stockholm/Saab_9_3_24625059.htm?ca=11&w=3

2. Saab 9000, an fabricaţie 1997, motor 2300 cmc turbo. Bestia asta de maşină are nu mai puţin de 234 CP. Aproape cât un Subaru Impreza WRX STi şi ceva mai mult ca o Rabă. Are parcurşi 197.000 km, arată splendid pe dinafară şi costă 26.900 SEK (vreo 2500 de euro). Mai puţin de o jumătate de Logan. O puteţi vedea la adresa de mai jos:

http://www.blocket.se/ostergotland/SAAB_9000_2_3t_CSE_Jubileum_234hk_24623907.htm?ca=11&w=3

3. Saab 9-5 Linear Combi, motor 2000 cmc benzină, turbo, an de fabricaţie 2002, în jur de 170.000 km parcurşi. Preţ 37.000 SEK (cam 3500 euro). Merită să vă uitaţi şi la poza frumuseţii ăsteia:

http://www.blocket.se/jonkoping/Saab_95_2_0_t_linear_sportcombi_24620715.htm?ca=11&w=3

4.  Saab 9-5 SE break, motor 2300 cmc turbo, benzină, an fabricaţie 2000, cutie manuală. Din poze şi din anunţ reiese că ar avea cam toate opţionalele şi dotările posibil de imaginat. Merită să aruncaţi o privire chiar şi dacă nu vă interesează marca Saab; doar aşa, de dragul de-a vedea o “rablă”, cum le spun tăricenii şi bocii. O puteţi face la adresa:

http://www.blocket.se/blekinge/SAAB_9_5_2_3t_SE_KOMBI_skinn_24619739.htm?ca=11&w=3

5. Saab 9-5 combi, motor 2000 cmc turbo, benzină, an fabricaţie 2000, în jur de 140.000 km rulaţi, carte service, preţ 39.000 SEK, negociabil (cam 3700 euro).  O poză a maşinii şi anunţul orginal pot fi văzute la adresa

http://www.blocket.se/ostergotland/Saab_9_5_kombi_2_0t_24618400.htm?ca=11&w=3

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.